Centrul Cultural Spiritual Văratic

Din dorința dlui Sfrijan Dianu de a onora peste timp memoria soției sale, Sheila Margaret, la inițiativa dnei Emilia Țuțuianu și cu acordul Maicii Starețe Stavrofora Iosefina Giosanu și a Consiliului Mănăstirii Varatic, care a oferit terenul pentru viitoarea construcție, în toamna anului 2015 este inițiat proiectul construirii unui Centru Cultural Spiritual, în imediata apropiere a Sfintei Mănăstiri Varatic, pe strada ce duce spre Biserica Sf. Ioan și mormântul poetei Veronica Micle, la numărul 1.

În data de 28 martie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, acordă aviz favorabil începerii lucrărilor la proiectul conceput de dna Emilia Țuțuianu, și înaintat de Maica Stareță Stavrofora Iosefina Giosanu, pentru construirea unui Centru Cultural Spiritual la Mănăstirea Varatic, proiect având ca finanțator pe dl Sfrijan Dianu.

După trecerea de fazele proiectării și obținerii avizelor necesare, în data de 4 iulie 2016 începe execuția construcției. Textul pisaniei, amplasată pe peretele din holul intrării în Centrul Cultural Spiritual Varatic, certifică: ,,Eu, Dianu Sfrijan, născut în Ţara Românească, din dragoste de Dumnezeu şi ţară, …din iubire şi recunoştinţă pentru cea care mi-a luminat şi încălzit viaţa, dorit-am să ridic un lăcaş pentru vrednică folosinţă creatoare la Sfânta Mănăstire Varatic din Ţinutul Neamţului. Cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sub îndrumarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cu susţinerea Maicii Stareţe Stavrofora Iosefina Giosanu, am hotărât, printr-o danie statornicită, înălţarea acestui lăcaş care se va numi: Centrul Cultural Spiritual Varatic. Astfel, voi ridica această clădire la Mănăstirea Varatic, unde doresc a-mi rândui cea veşnică viaţă, alături de Sheila, iubita mea soţie. Îndrituiesc în făptuirea acestui proiect pe prietenii mei, poeta Emilia Ţuţuianu Dospinescu şi soţul ei, Dorin Dospinescu, pe care hotărât-am a-i lăsa străjeri şi martori peste timp pentru buna rânduială a acestei aşezări. Întru dăinuirea acestui aşezământ cât şi pentru pomenirea noastră, doresc să se pecetluiască acest dar al meu, ca să nu fie clintit niciodată în veac, rămânând loc de meditaţie spirituală, spre bucuria credincioşilor care vor vizita mănăstirea şi centrul cultural. Astăzi, 4 iulie 2016, purces-am a înfăptui lucrarea. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Prin implicarea dnei Emilia Țuțuianu și a dlui Dorin Dospinescu, împuterniciți ai finanțatorului Sfrijan Dianu, cu consultarea și implicarea Stareței mănăstirii Varatic, Stavrofora Iosefina Giosanu, construcția este finalizată în luna iulie a anului 2017. Inaugurarea are loc în data de 29 iulie 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, delegat al IPS Mitropolit TEOFAN al Moldovei și Bucovinei și a unui sobor de preoți, a maicii starețe stavrofora Iosefina Giosanu, a finanțatorului, dl Sfrijan Dianu, a coordonatoarei proiectului, dna Emilia Țuțuianu, a dlui Dorin Dospinescu, a constructorilor, dnii Lucian și Ștefan Spânu, a unor oficialități administrative județene și locale și a unui numeros public, iubitor de cultură și spiritualitate.

La demisol se află Salonul Safta Brâncoveanu, ce adăpostește un muzeu cu piese etnografice și de colecție.

La parter este amenajat Salonul Literar, dedicat viitoarelor serate literare, salon ce expune, în elegante vitrine, o bogată colecție de cărți, semnate de personalitățile literare ce au poposit la Varatic. Salonul Sheila, dedicat soției finanțatorului, și un Magazin de Suveniruri, cu cărți de spiritualitate ortodoxă și cărți laice, se află tot la parterul clădirii.

La mansardă, funcționează Biblioteca Mihai Eminescu, cu un fond de carte destinat consultării și împrumutului, și Salonul de Artă, un spațiu pentru expoziții de pictură.


Related Images: